Prima Evadare, primul concurs din 2012

Sambata 12 mai, ora 23:30. Noapte buna…zzzzZZZZZZzzzzzz
Trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr…7:00 a.m.
Deschid ochii cu greu, ma uit direct la geam…senin, yes yes yes. Ma duc sa-l deschid, cand ma uit mai bine, picura. Pai acu’ ce fac? Ploua sau nu ploua? Cu ce ma imbrac?
La ora 8 am plecat spre Academia de Politie, imbracat pentru neploaie. Am facut 100m si deja regretam ca nu mi-am luat bluza cu maneca lunga. Asta e, doar n-o ninge.
Pe drumul pana la start m-am intalnit cu mai multi biciclisti, toti indreptandu-ne bineinteles spre atractia zilei, Prima Evadare. Usor usor am intrat in atmosfera de concurs. M-am bucurat sa ma reintalnesc cu multi dintre prietenii mei ciclisti. Afara era soare si incepuse sa se incalzeasca. Nu simteam ca sunt la Prima Evadare, pentru ca la ultimele doua editii, a plouat de a rupt.
La 9:10 m-asez la start, putin nemultumit de pozitia ocupata, asta pentru ca ma uitam doar la cei din fata mea. Am aruncat o privire in spate, iar coada plutonului nu se vedea, asa de multi aveam in urma. Zic hai ca nu stau asa de rau.

Image
Ora 10:00. Incepe numaratoarea inversa…5, 4, 3, 2, 1…START! 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8…inca stateam :)). Cine stie, poate nu mai plecam. Incepe sa se miste gramada. Mi-era frica sa nu cad la start, ca as fi prins o aglomeratie teribila in prima padure. Trec de prima curba, inaintez, simt cum cineva imi loveste roata spate. Hai c-am scapat, n-am cazut.
Si intram in padureeeeee, incep sa ma strecor printre concurenti, inaintez…FRANAAAAA!!! Ambuscada…oare ce s-a-ntamplat? Unu’ se oprise in mijlocul drumului, vorbea la telefon. O fi fost ma-sa, il intreba daca are destule haine la el. Pana am iesit din padure a fost tot o forfota. Stanga, stanga, dreapta, stai acolo ca trec…sau limbajul depasirilor la concursuri.

Image
Trecem de centura si ajungem in zona aeroportului, unde a inceput sa bata vantul. In mod normal vantul e un foarte bun demoralizator, mai ales cand esti singur, dar acum, vazand ca nici ceilalti concurenti nu trec prin el ca prin unt, nu mai era un capat de tara. Pana cand am scapat de el, m-am ascuns dupa alti concurenti, ca sa nu-l iau in fata din plin. Mergeam la trena, mai pe scurt.
Am ajuns la Palatul Ghica, unde este primul punct de alimentare. Am luat o sticla cu apa din mers si mi-am continuat drumul. Inca nu ma incalzisem cum trebuie. Mergeam destul de bine dar ma cam sufocam. Nu stiam daca asta mi-e limita sau mai urmeaza ceva. Dupa 25 km parcursi, am inceput sa am randament maxim.

     Pe marginea drumului vad un baiat cu echipament Geiger, care-si facea pana. Dupa 4-5 km ma prinde din urma, si usor usor incepe sa ma lase in urma. Fiind incalzit, am putut sa maresc ritmul si sa ajung in spatele lui. Nu aveam forta sa-l depasesc, dar puteam sa stau la trena lui. Cred ca am mers 15 km intr-un trenulet format din 2 ciclisti :)). In timpul asta imi aduceam aminte de chinul pe care l-am trait cand am facut pushbike pe sosea, cand vantul si-a batut joc de mine. Acum vedeam rezultatele, si intelegeam de ce a facut asta vantul cu mine. Voia doar sa ma ajute. I-am multumit in soapta, sa nu m-auda nimeni.
Am ajuns in ultimii 5 km ai concursului.In departare se vedea un concurent de la Merida. Zic n-o fi Ion? (Ionut Anghelache, comarnicean de al meu, si luptator in Afghanistan). Trag de mine si-l prind.
“-Ce faci bai Ioane?” il intreb mirat, pentru ca m-asteptam sa fi terminat deja concursul.
…pauza.Era copt saracu’.

      Trec in fata lui si intru in ultima padure. In spatele meu vine baiatul cu Geiger pe el, care se ratacise putin dar m-a prins iar din urma. I-am facut loc sa treaca, pentru ca era mai proaspat, mai avea energie, pe cand eu mergeam din inertie.
Mai erau 500m pana la finish, si ma trezesc cu Ion in spatele meu. Eram morti amandoi, nici unul nu putea sa se desprinda de celalalt.

Image
A trecut in fata mea, incerc sa ma tin dupa el, ma ridic din sa, sprintez, trec in fata lui. Vine o curba la stanga, un mic deal, eram umar la umar, apoi curba la dreapta, ma dezechilibrez si ma duc in exterior, il imping pe Ion in balarii, ma redresez si termin cu o jumatate de bicicleta inaintea lui.

ImageImage

Eram la capatul puterilor. Vedeam negru in fata ochilor, nu puteam sa ma mai tin pe picioare, imi venea sa vomit. (Auzeam mustrari si apostrofari pe fundal, din partea lu’ Ion, dar nu aveam forta sa raspund, eram in moarte clinica).
“-Ai primit tricou?” m-a-ntrebat o domnisoara draguta. Eram inca blocat, nu stiam ce sa-i raspund, desi nu primisem nici un tricou.
-N-am primit. Ii raspund cu glas de mort. Mi-a dat un tricou galben, ce se acorda primilor 100 de concurenti. Imi atinsesem scopul, de a iesi in prima suta. Mai aveam putin si o luam in brate, asa de bucuros eram. M-am retras pe iarba sa-mi trag sufletul si sa ma bucur de atmosfera frumoasa de concurs.
Cu locul 86 la general, ma declar multumit, anul trecut terminand pe 230.

     La ora 20:00 autobuzul cu care ne-am intors, ne-a lasat in Piata Victoriei, de unde am plecat fiecare spre casele noastre.

Un concurs bine organizat, tinand cont si de numarul foarte mare de participanti, in jur de 2300 anul asta, cu o vreme superba, ceea ce nu mai traisem niciodata la Prima Evadare, unde m-am simtit excelent si unde vreau sa revin cu placere si anul viitor, cu speranta ca n-o sa ploua.

P.S. Cu ocazia asta imi cer scuze ca l-am impins pe Ion in prapastie, dar nu am facut-o intentionat sau cu rea vointa. Oricum, a fost un adversar de temut si-l felicit.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: